Ioana
Duda

Cinci minute. Ultimele. Atat mi-a mai ramas inainte de plecarea trenului. Pot urca, lasand totul in urma, visand la cum va fi viata mea din aceasta gara, inainte. Pentru ca in momentele de scindare totala de viata anterioara doar visele pot ajuta. Scepticismul si negativismul nu isi au rostul in astfel de clipe.

 Sau pot ramane pe aceasta banca, mult timp dupa plecarea trenului, facand planuri de “carpire” a unei vieti consumate.

Ma voi intoarce apoi, cu capul plecat, strapunzadu-mi pieptul, simtindu-l cum imi arde carnea. [ citeste mai departe ]

Ca sa fiu in rand cu lumea mi-am tras si eu cont pe Facebook. De ceva timp, ca sa fiu sincera de tot.   Deh! Vreau sa mai fiu si cool din cand in gand.

Zile bune, zile rele si p’acolo. Regasesti cu bucurie colegi de generala, liceu si facultate, de a caror existenta uitasesi sau de care nu mai stiai nimic. Facebooku’ iti da toate detaliile de care ai nevoie: daca intre timp s-a maritat/insurat, daca are copii, pe unde i-a dus drumul vietii, unde lucreaza. Tot ceea ce iti trebuie pentru a trage o barfa cu alti colegi si prieteni perduti in lumea reala si regasiti in cea virtuala. [ citeste mai departe ]

Iubesc ploaia mohorata de toamna, care iti intra in oase si in sange. O iubesc cu o sete de traire aproape patologica. O iubesc pentru intensitatea si perfectiunea monotoniei ei. Pentru ca este o expresia pura si pasionala a suferintei.

Care moment e mai propice durerii decat o zi ploioasa de noiembrie, in care frumusetea suferintei se dezvaluie sufletului in toata goliciunea ei?

Suferinta este frumoasa.  Dar doar daca este acceptata si traita in totalitatea ei. Atata timp cat iti sfasie fiinta, luandu-si partea de suflet  ce i se cuvine. [ citeste mai departe ]

Voi, epigoni demni de timpurile mortii spirituale, ridicati pumnii fantomatici asupra creatiei? Voi, care in urma vostra lasati doar noroiul si firimiturile vietii  mici si lipsite de orice zvacnire de spirit, radeti frenetic in fata mortii? Jubilati si hohotiti grotesc atunci cand poezia pierde strofe?

Voi, cei care ati uitat  tot ceea ce e sfant. Voi, inchizitorii  vremurilor noastre, condamnati chiar si propri copiii la arderea pe rug in numele Intunericului.

Vipere, indrazniti sa improscati cu venin poetul? Cel care a adus poezie si muzica in viata atator oameni? [ citeste mai departe ]

„Ori rupi, ori mai pune o formatie jos”

„Stai un pic. Asteapta. Unde te grabesti asa? Azi e sambata si maine nu mergem la serviciu. Bine. Rup. Mai pune-mi si mie un pic de palinca”

„A venit factura de curent. S-a scumpit tot. Si mie imi mai taie astia din pensie pentru ca intru la pensii speciale. Am 11 milioane pensia si inca vor sa o mai taie. De douazeci de ani ne fura si jupoaie nenorocitii astia de la putere. Iliescu a avut nevoie de sase ani ca sa accepte pluripartitismul”

„Eu nu cred. Cred ca si acum mai viseaza la o dictatura”

„Da. Ai dreptate. [ citeste mai departe ]

Romania e ca Fat Frumos. Se schimba intr-un an cat altele intr-unul singur. Cea mai importanta schimbare de cand nu am mai fost acasa sunt noile mele vecine de palier, stipteuze de meserie. Detalii despre estetica inspre seara, cand le voi vedea. Gurile din cartier le-au etalonat ca „bunaciuni”.  Dar eu sunt sceptica si nu cred pana nu vad.

Schimbarea numarul doi vizeaza drumurile. Mai nou drumurile aici, in Timis, se construiesc  fractionat. Adica: doi km de drum ca in palma, european, cinci km de drum romanesc, veritabil, plin de gropi. [ citeste mai departe ]

Am incetat sa scriu pe Pandora’s datorita criticilor. Nu, raspunsul nu e cel care v-a venit acum in minte. Criticile mi-au deschis ochii. Exista cativa comentatori pe Pandora’s pe care eu ii respect. Si-au dovedit cunostintele vaste, inteligenta, pregatirea si stofa de cititori. Ei mi-au atras atentia asupra mediocritatii mele in ale scrisului. Intre timp am mai dat peste cateva bloguri misto, care mi-au aratat cum se scrie.

Poate acesta este ultimul material pe care il voi scrie pe Pandora’s. [ citeste mai departe ]

Nu inchisese bine ochii, cand vulturii navalira innebuniti de mirosul mortii. Dadeau tarcoale trupului cald inca. Tipetele lor acopereau plansul fiicei de la capataiul omului, care tocmai isi daduse ultima suflare.

“Eu iti fac o reducere de 50% la sicriu”.

 “Al meu trebuie sa fie. Ai inclusa in pret o coroana de toata frumusetea”, croncani al doilea.

“Eu am cele mai frumoase sicrie si cele mai bune preturi. Lasa-l in ghearele mele si facem  o inmormantare  cum nu s-a mai vazut”, urla un altul. [ citeste mai departe ]

Vreau sa ii multumesc doamnei foste invatatoare care mi-a demonstrat ca la 70 de ani, in singuratate, iti poti pastra simtul umorului si pofta de viata. Serenei, cu “prospetimea” si avantul caracteristic celor 19 ani. Care te cucereste cu increderea nesfarsita in oameni si ea insasi, asteaptand sa infranga viata si sa isi indeplineasca cele 1000 de vise.

Le multumesc parintilor Serenei care mi-au demonstrat ca parintii cu o minte deschisa, toleranti, dar fermi si de neinduplecat atunci cand e nevoie, dau lumii tineri frumosi. [ citeste mai departe ]

Vorbeam ieri cu un tanar de 23 de ani care studiaza Dreptul in Romania. I-am pus intrebarea pertinenta “Ce planuri ai dupa ce termini facultatea?”. Mi-a dat raspunsul la care ma asteptam, din pacate: “Inca nu stiu. Mai am timp”. Un alt tanar de 16 ani a fost de-a dreptul intrigat cand l-am intrebat de ce, in perioada vacantei, nu isi gaseste un job part time. Mi-a raspuns: “Cum adica? Eu sunt prea mic pentru a  munci. La varsta asta trebuie sa ma distrez”. Primul e un tanar de bani gata. Al doilea vine dintr-o familie obisnuita. [ citeste mai departe ]