Magda
Gheorghita

De vreo două zile mă trezesc făcând exerciții de dicție. Asta pentru că demult îmi doream să vorbesc și eu mai drept, nu împleticit. De când am cunoscut-o pe Carmen Ivanov și am aflat că predă dicție mi-a încolțit în suflet dorința de a-mi exersa vorbirea. Dar n-am îndrăznit niciodată să-i spun, învață-mă și pe mine. Pentru că timpul înseamnă bani. Dar Carmen zicea că o să scrie o carte, pe care am tot așteptat-o.

Și iată că a venit și cartea, după vreo patru ani. [ citeste mai departe ]

Să trăiți! Polițist local Neagoe, a fost propoziția care mi-a stricat o sâmbătă frumoasa în parc.
Cum stăteam liniștită pe malul apei citind un ziar, ridic privirea și văd un Duster al Poliției Locale Bucureşti pe alee. Îmi spun că nu e normal să intre cu mașina pe alei, ca doar nu avea vreo urgență și îmi văd de treaba mea. După câteva minute însă, îl aud pe polițist interpelând un cuplu care stătea la câțiva metri distanță. Mai precis partea masculină a cuplului. Dialogul a fost cam așa. [ citeste mai departe ]

Visez sa le pot darui unor copii amarati niste carti de povesti. Am spus prea putin amarati. Sunt cei mai amarati copii pe care i-am vazut vreodata. Umbla pe jumatate goi, desculti. Traiesc in case de lut, de maximum doua camere. Acoperisurile sunt facute din scanduri si placaj. Mancarea o fac la sobe, afara. Fantani sunt una la cateva case. Si n-au curent electric. Din loc in loc, pe cate un perete sau pe tavan se vad urmele lasate de fumul lumanarilor. Toate lucrurile astea se intampla la 30 de kilometri de centrul Bucurestiului, la Frumusani. [ citeste mai departe ]

Am fost la Marşul Panarmelor. Fără să spun că sunt de la presă sau că eram acolo în interes de serviciu. De fapt, aş fi mers oricum pentru mine. M-am întâlnit şi cu o fostă colegă. Cea cu care fusesem şi la protestul organizat de jurnalişti anul trecut în faţa Ministerului Finanţelor. Singura.

Când am ajuns în faţa Tribunalului Bucureşti, nu vedeam unde se întâmplă marşul, îmi închpuiam o mare de oameni. Am reperat mâna de persoane prezente, care s-a transformat încet-încet într-o mică mulţime. Mi-ar fi plăcut să fie mai multă lume! Poate la anul. [ citeste mai departe ]

Devine un pic apăsător "românismul" ăsta al nostru sinonim parţial cu lipsa totală de atitudine. Că aşa suntem noi, vorbim, dezbatem, suntem nemulţumiţi, dar prea greu ne urnim să ieşim în stradă.

De aceea aş merge eu la Marşul Panaramelor. Prima oară când am auzit despre eveniment, am crezut că vor participa fetele de pe centură, care îşi vor cere oareşce drepturi. Am aflat între timp că este vorba despre un fenomen internaţional "SlutWalk".

Şi-au anunţat prezenţa, pe Facebook, 600 de femei până acum. De ce? [ citeste mai departe ]

Dintre toate felurile de sărut din lumea astea, perfectul e tot cel cu ochii închişi, ridicată un pic pe vârfurile picioarelor, nu? Dacă ar mai crede în poveşti, eu aş inventa sărutul poveste. La propriu. Chiar şi ochii închişi pot să spună poveşti, cu zâne pe tărâmuri îndepărtate.

Sau cum ar fi să-i spui, uite, eu dacă închid ochii  pot să te duc în ţara minunilor?

Katie Alves nu este un expert în make-up. [ citeste mai departe ]

Când eram copilaş, mă uitam cu interes la cei foarte ocupaţi care, pentru a-şi aminti de ceva, îşi făceau un semn. "Uite, îmi fac un semn!", spuneau doctoriţele de la policlinică, îşi scoteau pixul, neapărat unul foarte frumos, la care mă uitam fascinată şi îşi făceau un "x", unele pe inelarul cu verigheta, altele în plamă, undeva lângă degetul mare.

Mai ţin minte nişte contabile, care făceau la fel. Bărbaţi care să-şi facă semne nu ţin minte, poate bărbaţii au mai multă ţinere de minte. [ citeste mai departe ]

Azi dimineaţă domnea o atmosferă tensionată în redacţie. Care cum venea, pufnea, "iar mi-a cerut ăla legitimaţia".  "Ăla" este coşmarul dimineţilor noastre, agentul de pază zelos şi care stă la pândă. O da, stă la pândă, nu-ţi cere legitimaţia chiar mereu, ci numai când are el chef. Şi hai, băieţii ca băieţii, dar noi, fetele, mai schimbăm genţile, o mai uităm. Dacă a rămas vreun angajat pe aici  care să nu-i spună vreo două, cu siguranţă nu a rămas niciunul ne-enervat, ne-agasat. [ citeste mai departe ]

Scriu textul ăsta cu gândul la cuplul Dominique Strauss-Kahn - Anne Sinclair. Pentru că, presa spune că fostul şef al FMI a putut fi eliberat graţie averii soţiei sale. Deci soţia lui i-a plătit cauţiunea şi stă cu el într-un apartament păzit, deşi el este acuzat de agresiune sexuală. Nu pot ieşi între zece seara şi şase dimineaţa, nu pot primi mai mult de patru persoane în vizită şi orice ieşire a lui DSK trebuie semnalizată cu şase ore înainte.
Bărbatul spune că nu a fost agresiune, că a fost consimţit. Deci ceva s-a întâmplat. Iar ea îl susţine. [ citeste mai departe ]

În urmă cu vreo două săptămâni vorbeam despre eşarfe. Spuneam ca a trecut ceva vreme de când nu mi-am mai cumpărat una. Iar în cadrul discuţiei, am aflat că nu numai eu sunt fascinată de eşarfe, şaluri şi fulare. Ci şi muuulte alte fete. Cam toate care erau la ţigară şi cred că este un eşantion reprezentativ. În general port eşarfele în contrast cu hainele, să fie pata de culoare, aşa îmi place mie. [ citeste mai departe ]